All products:

aceclofenac
acetazolamida
acetilcisteina
albendazol
alendronat
alergostop
alprazolam
aminoglutetimida
amiodarona
anapolon
anastrozol
aquatest
artromed
atenolol
azatioprina
betahistina
betametason
bicalutamida
bisoprolol
bromocriptina
bupivacaina
capecitabina
carvedilol
cefalexin
ciproterona
citomed
claritromicina
clemastina
clenbuterol
clomed
clonazepam
clopidogrel
clorambucil
clozapina
dalteparina
danabol
desloratadin
dexametazon
dexketoprofen
diclobalk
didrogesterona
domperidon
doxorubicina
drotaverin
enalaprilat
enoxaparina
exedrol
famotidina
finasterida
fluconazol
fluorouracil
flutamid
gopantin
halotest
heparina
hidroreg
hidroxicarbamida
ibuprofen
ketoprofen
ketorolac
lamotrigina
lansoprazol
leflunomide
letrozol
levamizol
lomustin
losartan
maprotilina
mebendazol
mebeverina
meldoniu
melfalan
meloxicam
mercaptopurina
metilprednisolon
metoclopramida
metotrexat
metronidazol
miorelax
mitoxantrona
naloxona
naltrexona
nandrolona-d
nandrolona-f
nandroparina
nicergolina
ofloxacina
ondansetron
oxandrolon
oxitocina
parabolan
pentoxifilina
pipemidicacid
piracetam
piridostigmina
primobol
pro-digestiv
procarbazina
progesteron
provimed
ramipril
ranitidina
risperidona
rovastin
salbutamol
spironolactona
strombafort
strombaject-aqua
sulpirida
sustamed
tamoximed
tamsulosin
testosterona-c
testosterona-e
testosterona-p
tioctic-acid
tolpecain
tolperison
turanabol
ursodeoxicolic-acid
valsartan-h
venlafaxina
vincamina
vinpocetina
zaleplon
balkanpharmaceuticals.in
balkandonatii.md
anapolon.md
balkanpharmaceuticalsoncology.md
balkanpharmaceuticals-exhibition.md


Products
AMIODARONA
DCI-ul substanţei active:
Amiodaronum
AMIODARONA | Balkan Pharmaceuticals

Denumirea comercială
Amiodaronă

DCI-ul substanţei active

Amiodaronum

Compoziţia preparatului
1 ml soluţie injectabilă conţine:
substanţa activă: clorhidrat de amiodaronă – 50 mg;
substanţe auxiliare: alcool benzilic, polisorbat 80, apă pentru injecţii.

Descrierea preparatului
Lichid transparent incolor sau cu nuanţă uşor gălbuie.

Forma farmaceutică
Soluţie injectabilă.

Grupa farmacoterapeutică şi codulATC
Antiaritmic, C01B D01.

Proprietăţi farmacologice
Proprietăţi farmacodinamice
Preparat antiaritmic de clasa III. Manifestă acţiune antiaritmică şi antianginală.
Acţiunea antiaritmică este determinată de prelungirea fazei a 3-a a potenţialului  de acţiune, preponderent datorită scăderii fluxului potasiului prin canalele membranare ale  cardiomiocitelor şi scăderii automatismului nodului sinusal (ce conduce la bradicardie, care nu răspunde la acţiunea atropinei). Preparatul blochează neconcurent α- şi β-adrenoreceptorii. Încetineşte conductibilitatea sinoatrială, atrială şi atrioventriculară, fără a o influenţa pe cea intraventriculară. Amiodarona măreşte perioada refractară şi reduce excitabilitatea miocardului. Inhibă transmiterea excitaţiei şi prelungeşte perioada refractară a căilor accesorii atrio-ventriculare.
Acţiunea antianginală a amiodaronei e determinată de reducerea necesităţii miocardului în oxigen (datorită micşorării frecvenţei contracţiilor cardiace şi scăderii rezistenţei periferice vasculare), blocarea neconcurentă a α- şi β-adrenoreceptorilor, creşterea circuitului coronarian prin influenţa directă asupra musculaturii netede a arterelor, menţinerea debitului cardiac prin scăderea tensiunii în aortă şi micşorarea rezistenţei periferice vasculare.
Amiodarona nu manifestă efect inotrop negativ semnificativ, dar la administrarea intravasculară rapidă poate să reducă uşor contractibilitatea miocardului.
Influenţează asupra metabolismului hormonilor tiroidieni, inhibă transformarea T4 în T3 (blocarea tiroxin-5-deiodinazei) şi blochează captarea acestor hormoni de către cardiocite şi hepatocite, ceea ce conduce la diminuarea influenţei stimulatoare a hormonilor tiroidieni asupra miocardului.
La administrarea intravenoasă a amiodaronei efectul său atinge valoarea maximă peste 15 minute şi dispare circa peste 4 ore după administrare. La administrarea intravenoasă, necătând la scăderea rapidă a concentraţiei amiodaronei în sânge, are loc saturarea ţesuturilor cu preparat. La administrare sistematică a amiodaronei în urma cumulării se formează depoul ei tisular.
Proprietăţi farmacocinetice
Amiodarona are un volum mare de distribuţie. Cumulează în ţesutul adipos, la fel în organele bine vascularizate: ficat, plămâni, splină. Se fixează de proteinele plasmatice în raport de 95%. De la 10 până la 50% din doza administrată trece bariera hematoencefalică şi placentară şi se determină în sângele ombilical al fătului. Amiodarona se regăseşte în cantităţi semnificative în laptele matern.
Se metabolizează în ficat cu participarea izoenzimelor CYP 3A4 şi 2C8 ale citocromului P450. Metabolitul de bază – dezetilamiodarona – este activ farmacologic şi poate potenţa efectul antiaritmic al compusului de bază. În tratamentul îndelungat concentraţiile lui pot atinge 60-80% din concentraţia amiodaronei. Doza amiodaronei de 200 mg conţine 75 mg iod; circa 6 mg din ele se elimină sub formă de iod liber.
Luând în consideraţie capacitatea de cumulare, ce determină o variabilitate mare a indicilor farmacocinetici, valorile perioadei de înjumătăţire (T1/2) au un interval larg de oscilare. Eliminarea amiodaronei este bifazică şi include faza α rapidă (2,5-10 zile) şi faza β lentă (26-107 zile, în medie 53 zile). Perioada de înjumătăţire a dezetilamiodaronei constituie circa 6 zile.
După sistarea preparatului eliminarea lui completă din organism se prelungeşte timp de câteva luni. E necesar de luat în considerare prezenţa efectelor farmacodinamice ale amiodaronei timp de la 10 zile şi până la 1 lună după sistarea preparatului. Amiodarona se elimină cu bila şi fecalele, în acelaşi timp o parte din remediul medicamentos este supus circulaţiei enterohepatice. Eliminarea renală este nesemnificativă.

Indicaţii terapeutice
Jugularea acceselor de tahicardie paroxistică:

  • jugularea acceselor de tahicardie paroxistică ventriculară;
  • jugularea acceselor de tahicardie paroxistică supraventriculară cu o frecvenţă înaltă de contracţie a ventriculelor (îndeosebi pe fondalul sindromului WPW);
  • jugularea acceselor paroxistice de fibrilaţie şi flutter atrial, restabilirea ritmului în forme stabile de fibrilaţie şi flutter atrial.

Profilaxia morţii subite prin evenimente aritmice la pacienţii din grupa cu risc crescut:

  • după suportarea recentă a infarctului miocardic, care au peste 10 extrasistole ventriculare într-o oră, manifestări clinice ale insuficienţei cardiace cronice şi fracţia de ejecţie a ventriculului stâng scăzută (< 40%).

Amiodarona este îndeosebi indicată pacienţilor cu afecţiuni cardiace organice (inclusiv cu cardiopatie ischemică), însoţite de disfuncţia ventriculului stâng.
Amiodarona pentru administrare intravenoasă este destinată doar pentru uz în condiţii de staţionar în cazurile, când este necesar obţinerea rapidă a efectului antiaritmic sau când e imposibilă administrarea internă a preparatului!

Doze şi mod de administrare
Doza de încărcare a amiodaronei constituie iniţial 5-7 mg/kg corp (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă 2,5 mg/kg corp) în 40 ml soluţie glucoză 5% timp de 10-20 min. Efectul terapeutic al amiodaronei se manifestă în primele minute de administrare şi dispare treptat, ceea ce necesită ajustarea vitezei administrării în corespundere cu rezultatele tratamentului. La necesitate se efectuează o perfuzie repetată peste 24 ore.
Pentru terapia de menţinere preparatul se indică sub formă de perfuzie intravenoasă continuă sau intermitentă (de 2-3 ori pe zi) în 500-1000 ml soluţie glucoză 5% în doza de 600-1200 mg/zi până la atingerea dozei sumare de 10 g timp de câteva zile. După administrarea intravenoasă în doza de încărcare în loc de prelungirea perfuziei intravenoase e posibilă trecerea la administrarea internă a amiodaronei în doza de la 600-800 mg până la 1200 mg pe zi  până la atingerea dozei sumare de 10 g. Din prima zi de administrare intravenoasă a amiodaronei e raţional de iniţiat trecerea treptată la administrarea internă a preparatului.
Pentru copii doza nictemerală iniţială de amiodaronă constituie 8-10 mg/kg sau 465 mg/m2 suprafaţă corporală timp de 8-15 zile cu trecerea ulterioară la terapia de menţinere în doza de 2,5 mg/kg sau 114 mg/m2.
Pentru perfuzia intravenoasă nu se vor utiliza soluţii de amiodaronă cu concentraţii sub 600 mg/l. Pentru prepararea soluţiilor pentru administrare intravenoasă se va utiliza doar soluţia de glucoză 5%.

Reacţii adverse
Din partea sistemului cardiovascular: hipotensiune arterială (de obicei moderată şi tranzitorie); cazuri de hipotensiune arterială severă sau colaps (au fost semnalate în caz de supradozare sau la administrare rapidă), bradicardie sinusală moderată (în unele cazuri, îndeosebi la vârstnici, bradicardie marcată şi, în cazuri unice, stop sinusal, care necesită sistarea terapiei); ocazional – agravarea aritmiei, uneori însoţită de stop cardiac (după datele existente nu e posibil de determinat relaţia cauzală cu administrarea preparatului, cu severitatea afectării cardiace sau cu ineficacitatea tratamentului). Bloc atrioventricular. Aceste efecte se semnalează îndeosebi în cazul administrării concomitente a preparatului cu remediile care prelungesc perioada de repolarizare ventriculară (intervalul QTc) sau în caz de tulburări ale echilibrului electrolitic.
Din partea tractului gastrointestinal: greaţă, vomă, tulburări ale gustului, constipaţie sau diaree. La debutul terapiei se semnalează creşterea activităţii transaminazelor hepatice în serul sanguin, care de obicei rămâne moderată (de 1,3-3 ori mai mere decât limita superioară a normei) şi, de obicei, se normalizează la scăderea dozei sau chiar spontan. La creşteri semnificative ale nivelurilor transaminazelor e necesar de întrerupt tratamentul. Au fost semnalate ocazional cazuri de insuficienţă hepatică cu niveluri înalte ale transaminazelor în serul sanguin şi/sau icter (uneori cu sfârşit letal).
Din partea sistemului nervos central: în cazuri unice e posibilă apariţia cefaleei, vertijelor, depresiei, miopatiilor şi paresteziilor, halucinaţiilor auditive. La administrare îndelungată – neuropatie periferică, tremor, e posibilă dezvoltarea ataxiei şi altor tulburări extrapiramidale.
Din partea organelor senzitive: microdepuneri corneene, de regulă infrapupilar, care constau din straturi de lipide complexe şi dispar la sistarea preparatului, însă nu necesită întreruperea tratamentului. Ocazional pot provoca tulburări de vedere sub formă de halou colorat sau fotofobie. Sunt descrise câteva cazuri de nevrită a nervului optic/neuropatie optică.
Din partea sistemului sanguin: trombocitopenie, anemie hemolitică, anemie aplastică.
Din partea sistemului respirator: tuse, dispnee, pneumonie interstiţială sau alveolită, fibroză pulmonară, bronhospasm şi/sau apnee la bolnavii cu insuficienţă respiratorie severă, îndeosebi la pacienţii cu astm bronşic.
Din partea sistemului endocrin: se observă hipotiroidie – în forma clasică: creşterea în greutate, apatie, adinamie, somnolenţă, bradicardie semnificativă.
Hipertiroidia care apare în timpul tratamentului sau după sistarea lui (au fost descrise cazuri de dezvoltare a hipertiroidiei peste câteva luni de la sistarea amiodaronei). Hipertiroidia poate fi paucisimptomatică (manifestări clinice puţine): uşoară scădere în greutate, reducerea eficacităţii medicaţiei antiaritmice şi antianginale; dereglări psihice la pacienţii vârstnici sau manifestări de tireotoxicoză. Scăderea concentraţiei de TSH precizează diagnosticul (un indice important). Foarte rar – sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic.
Din partea tegumentelor: fotosensibilitate, eritem, dermatită exfoliativă, alopecie.
Alte: senzaţie de căldură, hiperhidroză. În cazuri unice au fost semnalate şoc anafilactic, hipertensiune intracraniană severă (pseudotumoare cerebrală).
Reacţii locale: flebită (e posibil de evitat la utilizarea cateterului venos central).

Contraindicaţii

  • Hipersensibilitate la iod, la amiodaronă sau la oricare din componentele preparatului;
  • Boala nodului sinusal (bradicardia sinusală, blocul sinoatrial) cu excepţia cazurilor de corecţie cu pace-maker;
  • bloc atrioventricular gr. II-III, tulburări ale conductibilităţii intraventriculare (blocul a două şi trei ramuri ale fasciculului His); în aceste cazuri amiodarona intravenos poate fi utilizat în secţii specializate cu aplicarea pace-makerului (cardiostimulatorului);
  • şoc cardiogen, colaps;
  • hipotensiune arterială severă;
  • administrarea concomitentă a preparatelor, capabile să inducă tahicardia ventriculară polimorfă de tip „torsade de pointes”;
  • disfuncţii ale glandei tiroide (hipotiroidism, hipertiroidism);
  • hipokaliemie;
  • tulburări severe ale funcţiei pulmonare (maladii pulmonare interstiţiale);
  • cardiomiopatie sau insuficienţă cardiacă decompensată (e posibilă agravarea stării pacientului);
  • sarcina şi perioada de alăptare.

Supradozaj
Simptome: bradicardie sinusală, stop cardiac, tahicardie paroxistică ventriculară, tahicardie ventriculară de tip „torsade de pointes”, tulburări ale circulaţiei sanguine, tulburări ale funcţiei hepatice, hipotensiune arterială.
Tratament: terapie simptomatică (în bradicardie – administrarea beta-adrenomimeticelor sau instalarea cardiostimulatorului; în tahicardie de tip „torsade de pointes” – administrarea intravenoasă a sărurilor de magneziu, cardiostimulare). Amiodarona şi metaboliţii săi nu se înlătură prin hemodializă şi dializă peritoneală).

Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare
Preparatul se va administra cu precauţie în insuficienţă cardiacă cronică, insuficienţă hepatică, astm bronşic, la vârstnici.
O precauţie deosebită este necesară la efectuarea perfuziei intravenoase la pacienţii cu hipotensiune arterială, insuficienţă respiratorie severă, cardiomiopatie decompensată sau insuficienţă cardiacă severă.
La fel preparatul se va administra cu precauţie în caz de tulburări ale echilibrului electrolitic, deoarece sunt semnalate cazuri de dezvoltare sau progresare a aritmiilor (inclusiv până la stop cardiac). Înaintea iniţierii tratamentului şi pe durata lui se recomandă de determinat nivelul potasiului în serul sanguin. Însă actualmente nu e posibil de diferenţiat modificările, determinate de administrarea preparatului, şi modificările, determinate de afecţiunile cardiace preexistente sau care sunt rezultatul eficacităţii insuficiente a tratamentului.
Înaintea iniţierii tratamentului şi pe durata lui se recomandă efectuarea periodică a ECG. Ca urmare a prelungirii perioadei de repolarizare a ventriculelor, acţiunea farmacologică a amiodaronei produce unele modificări ale ECG: prelungirea intervalului QT, QTc, e posibilă apariţia undelor U. Este acceptabilă prelungirea intervalului QTc nu mai mult de 450 ms sau nu mai mult decât cu 25% de la valoarea iniţială. Aceste modificări nu sunt manifestări ale acţiunii toxice a preparatului, dar necesită monitorizare pentru ajustarea dozei şi evaluarea acţiunii proaritmogene posibile a preparatului.
E necesar de luat în consideraţie că la pacienţii vârstnici se determină o scădere mai pronunţată a frecvenţei contracţiilor cardiace.
La apariţia blocului AV gradul II sau II, blocului sinoatrial sau intraventricular bifascicular e necesar de sistat administrarea preparatului.
Apariţia dispneei sau tusei neproductive poate fi determinată de acţiunea toxică a amiodaronei asupra plămânilor. La pacienţii cu dispnee progresivă în caz de efort fizic, independent de agravarea stării generale (oboseală sporită, scăderea masei corporale, creşterea temperaturii corpului), înaintea iniţierii terapiei e necesar de efectuat examenul radiologic al plămânilor. Tulburările din partea sistemului respirator de obicei dispar timp de 3-4 săptămâni, ulterior are loc o restabilire mai lentă a tabloului radiologic şi funcţiei plămânilor (câteva luni de zile). De aceea e necesar de reevaluat terapia cu amiodaronă şi de indicat glucocorticosteroizi.
La apariţia vederii neclare sau scăderii acuităţii vizuale pe fondalul administrării amiodaronei e necesar de efectuat un examen oftalmologic complet, inclusiv şi a fundului de ochi. Cazurile de nevropatie şi/sau a nevritei nervului optic necesită reevaluarea raţionalităţii utilizării amiodaronei.
Amiodarona conţine iod (în 200 mg – 75 mg iod), de aceea poate influenţa rezultatele testului de captare a iodului radioactiv în glanda tiroidă, dar nu influenţează veridicitatea determinării nivelurilor T3, T4 şi a hormonului tireotrop. Amiodarona poate provoca tulburări ale funcţiei glandei tiroide, îndeosebi la pacienţii cu tulburări tiroidiene în anamneză (inclusiv în cea familială). De aceea la iniţierea tratamentului, pe durata lui şi peste câteva lui după finisarea terapiei se va efectua un examen clinic şi de laborator riguros. În caz de suspectare a disfuncţiei glandei tiroide e necesar de determinat nivelul hormonului tireotrop în plasma sanguină. La apariţia semnelor de hipotireoză normalizarea funcţiei glandei tiroide de obicei se determină peste 1-3 luni după întreruperea tratamentului. În situaţiile cu pericol pentru viaţă tratamentul cu amiodaronă poate fi prelungit, cu indicarea suplimentară concomitentă a levotiroxinei. Doza levotiroxinei se va ajusta în funcţie de nivelul hormonului tireotrop în serul sanguin. La apariţia semnelor de hipertireoză amiodarona va fi sistată. Normalizarea funcţiei glandei tiroide de obicei are loc peste câteva luni după întreruperea tratamentului. Simptomatologia clinică se normalizează mai devreme decât cea a nivelurilor hormonilor, care reflectă funcţia glandei tiroide. În cazuri severe e necesară o intervenţie medicală de urgenţă. Tratamentul se selectează individual şi poate include remedii antitiroidiene (care nu întotdeauna pot fi eficiente), glucocorticosteroizi, beta-adrenoblocante.
Înainte de efectuarea intervenţiilor chirurgicale anesteziologul trebuie să fie informat privind administrarea preparatului (este posibilă dezvoltarea sindromul de detresă respiratorie acută la adulţi imediat după intervenţie chirurgicală).
Amiodarona pentru administrare intravenoasă se utilizează doar în condiţii de staţionar în secţii specializate sub monitorizarea permanentă a ECG şi tensiunii arteriale. Se recomandă administrarea intravenoasă sub formă de perfuzie, deoarece la injectarea în bolus există riscul apariţiei tulburărilor hemodinamice (hipotensiune arterială, insuficienţă cardiovasculară acută).
Injecţiile intravenoase de amiodaronă se vor efectua doar în cazuri de urgenţă, când lipsesc alte posibilităţi terapeutice şi doar în secţiile de reanimare cardiacă sub monitorizarea permanentă a ECG.
La administrarea amiodaronei sub formă de injecţie doza de circa 5 mg/kg e necesar să se administreze timp de cel puţin 10-20 mun. Injectarea se va repeta nu mai devreme, decât peste 15 minute după prima, chiar dacă s-a administrat doar conţinutul unei fiole (e posibil colaps ireversibil).
Sarcina şi lactaţia
Este contraindicată administrarea amiodaronei în timpul sarcinii.
La necesitatea administrării în perioada de alăptare se va întrerupe alăptarea la sân.
Influenţa asupra capacităţii de conducere a autovehiculelor şi de manevrare a utilajului
Amiodarona poate influenţa negativ capacitatea de conducere a autovehiculelor şi de manevrare a utilajului din cauza posibilelor tulburări vizuale.

Interacţiuni cu alte medicamente
La administrarea concomitentă a amiodaronei cu remediile antiaritmice (inclusiv bepridil, preparate din clasa Ia, sotalol), la fel cu vincamina, sulpiridul, eritromicina, pentamidina,  terfenadina, astemizolul, tetracosactidul, diureticele de ansă şi tiazidele, antidepresivele triciclice, neurolepticele fenotiazinice, amfotericina B  creşte riscul prelungirii intervalului QT şi dezvoltării tahicardiei ventriculare de tip „torsade de pointes”. Astfel asocierile date sunt contraindicate.
Nu se recomandă administrarea concomitentă a amiodaronei cu laxativele, care pot induce hipokaliemie, deoarece creşte riscul dezvoltării tahicardiei ventriculare de tip „torsade de pointes”.
La administrarea amiodaronei concomitent cu remediile care induc hipokaliemie (diureticele, glucocorticoizii şi mineralocorticoizii sistemici, tetracosactidul, amfotericina B) la fel e posibilă apariţia tahicardiei ventriculare de tip „torsade de pointes”.
Nu se recomandă terapia combinată cu beta-adrenoblocantele, blocantele canalelor de calciu din şirul nehidropiridinic (verapamil, diltiazem) şi glicozidele cardiace deoarece pot să se dezvolte tulburări ale automatismului (manifestate prin bradicardie severă) şi ale conductibilităţii atrioventriculare. La fel e posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a digoxinei datorită scăderii clearance-ului ei (de aceea e necesar de monitorizat concentraţia plasmatică a digoxinei, de efectuat ECG şi la necesitate de ajustat regimul de dozare).
La administrarea concomitentă cu amiodarona creşte concentraţia plasmatică a (de aceea e necesar de monitorizat concentraţia plasmatică a fenitoinei, ciclosporinei, flecainidei şi la necesitate de ajustat dozele lor).
Amiodarona potenţează acţiunea fotosensibilizantă a altor remedii medicamentoase.
La administrarea concomitentă cu preparatele de iod (iodura de sodiu sau potasiu, preparatele radiofarmaceutice ale iodului) şi tehneţiu (pertehnetat de sodiu) scade captarea iodului şi tehneţiului de către glanda tiroidă.
Sunt descrise cazuri de apariţie a bradicardiei (rezistente la atropină), hipotensiunii arteriale, tulburărilor de conductibilitate, scăderii debitului cardiac la pacienţii care administrează amiodaronă şi supuşi anesteziei generale.
La efectuarea oxigenoterapiei în perioada postoperatorie la pacienţii care administrează amiodaronă sunt descrise cazuri rare de apariţie a complicaţiilor respiratorii severe, uneori cu sfârşit letal (sindromul de detresă respiratorie de tip adult).
Amiodarona este farmaceutic incompatibilă cu alte remedii medicamentoase!

Prezentare, ambalaj
Soluţie injectabilă 50 mg/ml câte 3 ml în fiole. Câte 5 sau 10 fiole împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie din carton.

PĂSTRARE
A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura 15-25 oC.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

TERMEN DE VALABILITATE
3 ani.
A nu se administra după expirarea termenului de valabilitate indicat pe ambalaj.

Statutul legal
Cu prescripţie medicală.

DATA ULTIMEI VERIFICĂRI A TEXTULUI
Februarie 2011.

DENUMIREA ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI
SC Balkan Pharmaceuticals SRL,
str. Grădescu, 4
mun. Chişinău, Republica Moldova

Însoţiţi orice reclamaţie cu numărul de serie înscris pe ambalaj!